CINE SUNTEM...

Aceeasi ochi - un nou orizont - o noua perspectiva

De foarte multe ori am auzit persoane spunand: ’’Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita’’. Aceasta afirmatie denota superficialitatea, ignoranta, perspectiva ingusta din care privim lucrurile.

Noua Perspectiva isi propune sa arate romanilor ca Romania este o tara frumoasa tocmai pentru ca este locuita, deoarece Omul sfinteste locul.

Avem tendinta de a generaliza ,de a amesteca mediocritatea cu valoarea. Sa nu reducem un intreg popor la o parte a sa. Un popor este format din individualitati. Fiecare in parte conteaza si are o valoare. Oamenii talentati nu au fost promovati asa cum ar fi trebuit pentru ca noi sa ii cunoastem. Cei care au posibilitatea de a o face, au un ego foarte puternic, care se simte amenintat si care ii impiedica sa aprecieze adevarata valoare umana.

''Ideea valorii este foarte relativa, caci fiecare o masoara dupa interesul sau.'' - Mihai Eminescu

Noua Perspectiva isi doreste sa arate o imagine completa a poporului roman de la inaltimea perspectivei propuse de Constantin Brancusi : '' Trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe...''

Sa ne imaginam o scara. In acest moment, unii nici macar nu o pot vedea, in timp ce altii au reusit sa urce cu greu cate o treapta. De la baza scarii, orizontul nostru nu poate fi decat limitat. Vedem ‘’realitatea’’ din imediata noastra apropiere,’’realitatea’’ vazuta prin ochii celor care sunt tot la acelasi nivel cu noi si cu care intram in contact. De la acest nivel avem impresia ca lumea se reduce la cat putem noi surprinde cu privirea.

Daca insa, iesim din tumultul acestei ‘’realitati’’ si vedem scara, deja cand facem primul pas, urcam prima treapta, orizontul nostru se mareste. Vedem o imagine mai cuprinzatoare, descoperim ‘’noi realitati’’. Urcand treapta dupa treapta, perspectiva se mareste din ce in ce mai mult, iar ‘’imaginea realitatii’’ se intregeste. Ne dam seama ca in perioada cand ne aflam la baza scarii, cand nici macar nu stiam de existenta ei, eram intr-o grava eroare de perceptie a ‘’realitatii’’. In acest moment unii dintre noi inca nu vad scara, iar altii se afla pe trepte diferite ale ei.

Cand iti schimbi perspectiva, cand privesti de la inaltime, iti dai seama ca lucrurile care te-au afectat in trecut, care te-au stors de energie, acum par atat de mici si lipsite de importanta. De la aceasta inaltime, poti sa vezi imaginea de ansamblu, intregul, adevarata realitate. Sa urcam deci pe scara cunoasterii si sa ne schimbam perspectiva . Este timpul sa iesim din intuneric si sa pasim spre lumina.

Vrem sa aratam romanilor o alta fata a lor, pe care nu au cunoscut-o pana acum, desi ea a existat din totdeauna. Traim vremuri de transformare. Transformarea se va produce in interiorul nostru si acest lucru se va reflecta in realitatea exterioara ‘’extinsa’’. Avem atat de multe lucuri de descoperit atat despre noi cat si despre ceilalti.

Este timpul sa ne cunoasteam pe noi.
Este timpul sa ne cunoastem tara. Este momentul sa iubim Romania.
Este momentul sa fim mandrii ca suntem romani si sa spunem lumii cine suntem cu adevarat.

''Brancusi, un ecou din eternitate''

In data de 26 februarie 2010, ora 18.30, Institutul Italian de Cultura “Vito Grasso” din Bucuresti organizeaza proiectia filmului "BRANCUSI, UN ECOU DIN ETERNITATE" - un eseu filosofic-documentar-artistic. Regia, scenariul, imaginea si montajul sunt semnate de Romulus Popescu.

Cu această ocazie expun artistii:

Miruna Budisteanu, Maria Constantinescu, Paul Adrian Constantinescu, Alexandru Efremov, Andrei Vladut Efremov, Yvonna Efremov, Sara Einik, Marcela Gulceag Del Maschio, Teodor Hrib, Mircea Lacatus, Petru Lucaci, Giovanna Del Magro, Elena Murariu, Silviu Oravitzan, Romulus Popescu, Mirella Spinella, Cristina Tautu, Floarea Tutuianu . Expozitia '' Stiluri, simboluri, tehnici'' este organizată de Maria Constantinescu.

Intrarea libera.

Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso"
Aleea Alexandru, nr.41
011822 Bucureşti, România

Romulus Popescu despre filmul: Brancusi, un ecou din eternitate:
‘’Ansamblul Monumental de la Targu Jiu este o gradina initiatica de mare anvergura

In film, de la Masa Tacerii spre Poarta Sarutului este vorba despre viata materiala. Mai departe este tratata viata spirituala... Daca Masa Tacerii este inconjurata de cele douasprezece scaune, ca sa stai sa meditezi, la Masa Singuratica vin entitatile spirituale... acolo nu mai este nevoie de scaune. Am aratat niste lucruri pe care le-am descoperit si nu au mai fost aratate niciodata.

La Poarta Sarutului, daca privesti de jos in sus, arata ca picioarele unei femei, iar in zona pantecului sunt cele doua jumatati de cerc – viata-moartea, barbatul-femeia, yin-yang, Dualitatea. Poarta Sarutului este reversibila – te duci din viata, in moarte si invers... De fapt, cele doua semicercuri ce reprezinta ca din neant se creaza materia. Brancusi a facut aceasta alee de la Masa Tacerii pana dincolo de Coloana, iar la sfarsit a reusit sa-i dubleze (am verificat) energia locului, prin amprenta lasata de el.

In tara nu am reusit sa promovez filmul. Am vorbit cu oameni de cultura, cu ministri, dar nimeni nu a fost receptiv. Prima data am fost cu filmul la Cannes. Nu l-am aratat in tara, prima vizionare fiind la Cannes. Potrivit regulamentului lor... Initial, l-au admis. Imi si facusem rezervare la un hotel din Nisa, in perioada festivalului. Ulterior, nu l-au dat... Am intrebat organizatorii care este motivul, intrucat fusese admis si mi-au raspuns ca nu sunt obligati sa imi comunice considerentele pentru care nu a mai fost vizionat. Criticii cu care am discutat, mi-au spus ca eu prezentam un Brancusi care a plecat din Romania si a trait la Paris, dar nu de origine franceza. Ori francezii spun ca Brancusi este de origine franceza, inclusiv numele este Brancusi, si pronuntat ca atare.

Filmul este realizat de o companie privata. El nu a avut sustinere din partea tarii. Este un documentar-artistic. Vocea lui Brancusi este interpretata de Stefan Sileanu, iar povestitorul este Petre Nicolae. Nu am vrut un film artistic cu actori, pentru ca isi pierdea din autenticitate. Era un fals. Ori eu il prezint in film viu. Filmarile pe care le-am facut sunt numai cu planuri detaliu. Fara sa ii arat fata. Ca si cand ar fi el, este vocea lui, actiunile lui, insa fara ca spectatorul sa il vada. Mi s-a parut mult mai autentic asa.

La sfarsit, iese din chipul lui, ca si cand trece in nefiinta si inchei cu imaginea unei clepsidre pe orizontala, oprind curgerea nisipului si spunand: „asadar, timpul devine pauza, adica eternitate!”

Filmul incepe, intrand in ochiul lui si se sfarseste, iesind din acelasi ochi, in trecerea spre eternitate. Am vrut sa creez impresia ca el nu este mort, ca este etern...

Presedintele CNC-ului (Centrul National al Cinematografiei) imi spunea ca este o abordare cu totul noua si ca nu poate fi incadrat intr-un tipar anume, nestiind in ce categorie sa intre. Filmul trebuie catalogat potrivit normelor noastre, dar nu exista un loc anume in tipologia de filme realizate la noi. Este un nou inceput...

Cat priveste festivalul de la Cannes, Romania ar fi trebuit sa prezinte filmul... Iar francezii nu ar fi putut sa refuze Romania, pe cand un studio oarecare...Daca filmul va apare, si o sa apara, se va schimba si critica de specialitate.

Iar Brancusi este universal... nici francez, nici roman, nici altceva – este universal! El este al umanitatii... ‘’

Despre onoare....

Societatea romaneasca se confrunta in momentul de fata cu o alegere esentiala care ii va determina cursul evolutiei. Este o alegere intre doua drumuri. Drumul cel mai usor, acela de a ramane blocati in vechile ideologii, de a cara in spate povara trecutului plin de suferinta care ne-a cocosat de-a lungul timpului. Si drumul mai greu, cel al schimbarii. Pe acest drum avem sansa sa ne descoperim propria verticalitate, principiile si valorile care ne definesc. Indreptandu-ne coloana vertebrala, vom privi lumea de la un alt nivel, vom avea o alta perspectiva asupra lucrurilor, vom evolua.

Este momentul sa ne gasim reperele, sa ne amintim ce inseamna onoarea si sa actionam in acord cu aceasta. Onoarea in esenta inseamna respectul pentru sine, respectiv pentru ceilalti. Trebuie sa incepem sa ne vedem conectati cu cei din jurul nostru, sa ne dam seama ca deciziile pe care le luam ii afecteaza in fiecare zi si ca de noi depinde viitorul. Trebuie sa ne redobandim increderea in propriile forte si sa constientizam datoria pe care o avem fata de noi, pentru a trai intr-o societate mai buna, intr-o lume mai buna. Iar pentru a reusi acest lucru, trebuie sa ne intoarcem la origini, la stramosii nostrii, la intelepciunea primordiala a acestora.

Sa incercam sa descoperim in noi acele calitati care definesc un om puternic : integritatea morala, corectitudinea, demnitatea si cinstea.

Intr-adevar in contextul actual, nu se pune pret pe nici unul dintre aceste calitati. Dar asta nu inseamna ca este o situatie acceptabila sau care ne aduce vreun avantaj, dimpotriva. Lipsa de valori ne-a adus in situatia in care ne aflam azi. Traim o criza de identitate care se manifesta la nivel economic, politic si social. Aceasta criza ne arata ca suntem pe drumul gresit, care ne stagneaza evolutia. Trebuie sa redescoperim valoarea cuvantului onoare. Avand onoare si actionand in spiritul acesteia, nu vom mai putea fi egoisti. Vom fi un exemplu de urmat si o inspiratie pentru ceilalti.

Ion C. Bratianu spunea: ‘’ In chestiunile mari, in acelea de ordin moral care stapanesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare si nationalitate, nu pot fi preturi de tocmeala, nu pot fi motive de oportunitate care sa te hotarasca a te compromite, coborandu-te de pe taramul inalt si sigur al principiilor.’’. ’’ Sunteti, domnilor, reprezentantii unui popor care este mandru si poate fi mandru de trecutul sau, si care trebuie sa aiba mare incredere in viitorul sau. Nu scadeti rolul pe care el trebuie sa-l aiba in lume; fiti cat de modesti pentru persoana dumneavoastra, nu fiti modesti pentru poporul pe care il reprezentati.’’

Sa invatam din intelepciunea stramosilor nostrii. Nu ne mai permitem sa facem compromisuri. Trebuie sa ramanem fermi, verticali, pe taramul inalt si sigur al acelor principii care ne ajuta sa mergem mai departe cu incredere. Ne aflam intr-un moment crucial in care nu ne mai putem compromite viitorul.

'' Daca destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce iti da destinul '' - Octavian Paler

Viitorul tarii si al lumii este in mainile noastre!

Depinde de noi ce alegere facem!

Este momentul pentru actiune! Este timpul pentru schimbare!

Romania – o noua perspectiva

Romania este o reflexie a ceea ce credem noi despre ea. Ne dorim ca Romania sa se schimbe? Noi suntem schimbarea de care are nevoie. Si acum este momentul sa facem asta.

Pana acum nu am facut decat sa ne revoltam, sa ne concentram prea mult asupra problemelor pe care le avem. Toata atentia, toata energia noastra a fost directionata in acest sens. Astfel, nu facem decat sa le acordam o importanta si mai mare, sa le amplificam.

'' Orice soi de demagogie e pentru un popor, ca starea de dezagregare pentru un corp '' - Mihai Eminescu

De ce nu ne punem niciodata intrebarea care este oare cauza tuturor problemelor pe care le avem? Este mult mai usor sa ne plangem de mila, sa credem ca destinul Romaniei a fost si este suferinta. Am ales drumul cel mai usor. Dar el nu este neaparat si drumul cel mai bun. Este mai usor sa dam vina pe altii decat sa luam atitudine si sa actionam cu responsabilitate.

Televiziunea nu face decat sa scoata in evidenta problemele, sa promoveze non-valorile. Intotdeauna am crezut ca daca punem raul in fata suntem mai pregatiti sa infruntam viitorul. Am fost oare mai pregatiti adoptand aceasta atitudine? Sau doar am amplificat ideea ca nu avem noroc, ca ne este dat sa suferim? Noi ne concentram atentia asupra efectelor bolii, simptomatologiei ei si nu asupra cauzelor reale. Tratam efectul, dar cauza nu dispare. In orice boala, indiferent de gravitatea ei, cauza primara este de natura psihologica.

Acum, sa ne gandim la Romania, ca la o persoana in suferinta. Care este cauza? Trebuie sa acceptam ca ar putea fi modul nostru de a gandi la nivel individual si apoi colectiv. Cauza este perspectiva din care privim viata. Romania sufera si suferinta este provocata de mentalitatea noastra colectiva. Am ales sa ne autocompatimim, sa punem raul in fata. Suntem orgoliosi nejustificat, ne pricepem la toate si totusi ne lipseste actiunea. Asta a fost insa alegerea noastra, liberul nostru arbitru.

Trebuie sa ne dam seama unde am gresit. Sa ne asumam propriile greseli ca pe o modalitate de evolutie, nu sa le condamnam. Sa le acceptam si sa invatam din ele. Noi traim in trecut. Trecutul este o parte din noi. Este momentul insa sa traim si sa actionam in prezent. Daca o sa cautam schimbarea in exterior, nu o vom gasi niciodata. Nimeni nu va stii mai bine decat noi cine suntem si ce vrem sa facem. Este timpul pentru autoanaliza, pentru introspectie.
Sa privim prezentul ca pe o oportunitate de a face lucrurile altfel.

Sa gandim altfel, sa fim altfel si sa actionam in consecinta cu noua viziune despe noi insine. Trebuie sa fim mandrii de tara in care traim, sa ne stabilim un nou set de valori. Ceilalti ne vad asa cum suntem noi de fapt. Exista romani talentati, exista romani care arata lumii o alta fata a Romaniei. Noi insa, nu ne promovam valorile, pentru ca talentele reale nu fac audienta. De ce avem pretentii de la ceilalti sa faca ce noi nu putem face? Noi nu stim cine suntem cu adevarat. Sa invatam sa ne cunoastem.

Si abia atunci lumea va putea vedea adevarata fata a Romaniei.

Marele salt al cunoasterii

Romania actuala se gaseste in situatia unui blocaj psihologic determinat de prejudecatile pe care le avem fiecare dintre noi. Actionam pe baza fricii si tocmai asta ne impiedica sa vedem adevarul. Acesta este motivul pentru care am ajuns aici. De aceea este societatea romaneasca in impas. Comportamentul nostru este unul bazat pe frica si se manifesta in orice domeniu al vietii.

Copilul insa se naste fara frica. Adultul este cel care ii inoculeaza acestuia ideea de frica. Practic, ca si copii noi detinem adevarul, noi suntem si manifestam iubire neconditionata fata de tot ce exista. Totusi parintii si societatea ne invata altceva si o numesc realitate. Trebuie sa actionam cu frica pentru ca numai asa putem sa supravietuim realitatii. Ca si adulti noi uitam ce stiam atunci cand am venit pe lume. Toata viata este doar un proces de reamintire a adevarului care este in noi inca de la inceput si pe care ceilalti l-au impiedicat sa se manifeste.

’’In clipa in care am incetat a mai fi copii, vom fi morti deja.’’ Constantin Brancusi.

Cum ar fi daca ne-am asculta sufletul? Ce s-ar intampla atunci cand ne-am comporta in functie de ce ne spune el si nu dupa ce ne spun ceilalti? Care ar fi realitatea daca am actiona cu iubire, compasiune si toleranta ? Ar fi realitatea oare aceeasi? Oare nu exista in noi sursa schimbarii pe care ne-o dorim? De ce ne incapatanam sa nu vedem asta? Probabil ca totusi ne place ce ni se intampla. Sau poate ca nu.

Intr-adevar in prima faza, ar fi destul de greu pentru noi, pentru ca am actiona diferit . Am fi priviti altfel, iar ceilalti nu ne-ar intelege si ne-ar condamna.Este foarte greu sa schimbi mentalitatea oamenilor, sa le spui ca valorile lor sunt doar niste iluzii. Nu te vor crede. Te vor blama. Ca sa ajunga sa creada trebuie sa iasa din vechile tipare si sa evolueze. Trebuie sa ajunga la acel nivel spiritual in care sa inteleaga adevaratul sens al vietii. Trebuie sa fie pregatiti pentru asta. Sa faca asta pas cu pas, treptat. Nu este ceva ce le poti impune, este un drum pe care trebuie sa il parcurga singuri. Si intradevar tot ce poti face este sa fii o lumina in intuneric.

’’Nu-i vorba de a-i sadi "simtul vazului", ci de a-l face sa "vada" pe cel care are deja acest simt dar nu a fost crescut cum trebuie si nici nu priveste unde ar trebui.’’ – Platon- Mitul Pesterii.

Mitul Pesterii este o imaginea alegorica a lumii si a modului cum poate fi cunoscuta, fiind foarte actuala si potrivita contextului in care traim.Trebuie sa incepem sa privim lumea prin intermediul sufletului. Un om care s-a nascut orb nu poate defini lumina, deci nu crede in ea, dar asta nu inseamna ca nu exista numai pentru ca nu a cunoscut-o.

Lumina este in fiecare dintre noi.

Iar acesta este marele salt al cunoasterii !