Inceput de septembrie, aer curat, rece, un pic intepator si un cer senin cum nu vezi zilnic. Este acolo mereu, dar ma opresc rar sa il privesc. Pentru un moment am impresia ca sunt in alta parte, in alt loc. Sau poate ca sunt. De fapt nu stiu unde sunt sau unde ar trebui sa fiu. Pur si simplu SUNT. Numai asta conteaza. Este o senzatie ciudata, placuta si bulversanta in acelasi timp. Totul este nou, dar in acelasi timp foarte cunoscut. Parca vad totul pentru prima oara, admir formele cladirilor, parcurg strazile serpuite, ascult fosnetul frunzelor. Pentru un moment am impresia ca sunt pe o poteca luminoasa de munte, dar in secunda urmatoare soarele cald ma duce cu gandul la nisipul arzator, la briza marii. O stare de liniste si pace imi inunda fiinta. Dupa zile intregi de dezorientare, de cautare a unui sens, a ceea ce sunt sau a ceea ce vreau sa fiu, imi dau seama ca nu conteaza. Toate aceste cautari sunt ale mintii care are nevoie sa se identifice cu ceva. Pentru a gasi sensul trebuie doar sa fiu. Sa las totul se sa manifeste prin mine, sa am incredere ca voi ajunge unde trebuie sa fiu, la momentul potrivit. Este o stare la care ajung dupa ce mintea a obosit, nu mai stie incotro sa mearga, ce sa faca, in sfarsit tace pentru o secunda. Imi dau seama ca sunt mai mult decat gandurile mele, devin constienta de propria fiinta si automat de tot ce ma inconjoara. Cum as putea insa sa pastrez acesta stare mai mult timp? Imi dau seama ca este mai usor sa traiesc aceasta experienta dimineata, cand orasul este inca amortit si e liniste. Provocarea este sa fiu la fel de prezenta si in momentul de freamat maxim. Sa ma opresc si sa privesc totul ca si cand as face asta pentru prima oara. Sa ma redescopar zilnic.
Sursa foto: www.serviciifotografie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu