...

vineri, 30 noiembrie 2012

Concert de colinde „POVESTE DE CRACIUN” Sustinut de Grupul Coral SOUND - Dirijor Voicu Popescu


„Povestea de Crăciun” este despre naşterea Domnului şi este transpusă artistic de Grupul SOUND în muzică corală. CD-ul „Poveste de Crăciun” lansat in 14 noiembrie 2012 prezinta colinde româneşti şi internaţionale care influenţează moştenirea culturală românească. Globul pentru bradul de Crăciun ascunde în interior două miniCD-uri, care îi vor purta pe ascultători spre descoperirea legăturii care există între colindele vechi, româneşti, ori ale minorităţilor conlocuitoare (săseşti, ucrainene, etc.) şi colindele noi, care au pătruns în spiritul noilor generaţii.

Grupul Coral SOUND  a luat fiinţă în anul 1994, ca formaţie corală mixtă a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucuresti. Concursurile internaţionale i-au adus medalii de aur, de argint, premii întâi şi premii ale publicului pentru concertele de muzica tradițională românească. Dirijorul corului – Dl Voicu Popescu a aniversat anul acesta 30 de ani de activitate și a preluat bagheta dirijorală a Corului Naţional de Cameră MADRIGAL, brand artistic unic al României.



Repertoriul este ales de Grupul Coral SOUND pentru a atrage un public cât mai larg şi se structurează pe lucrări din patrimoniul românesc şi internaţional acoperind marile epoci creatoare. Având o componenţă elastică, funcţie de forma de manifestare sau de natura repertoriului, grupul coral SOUND abordează cu succes şi entuziasm creaţii medievale, contemporane, dar şi lucrări din zona divertismentului muzical. SOUND-ul a adunat în palmaresul sau numeroase deplasări în străinătate, însemnând participări la festivaluri, concursuri şi turnee artistice sau umanitare. 

Aflati mai multe aici: http://www.choralsound.ro/ 


Va invitam la CONCERTUL DE COLINDE  sustinut de  Grupul Coral SOUND: ,,Poveste de Craciun''

UNDE ?
Sala de concerte a Universitatii Populare ‘’Ioan I. Dalles’’ Bdul N. Balcescu, nr. 18, Bucuresti (Piata Universitatii)
CAND ?
Vineri, 07 DECEMBRIE 2012 – ora 18.30

CADOUL nostru pentru tine de SF. NICOLAE!
INTRAREA LIBERA

(Datorită locurilor limitate, confirmarea participării se face la office@bonsiromania.ro ,precizându-se numărul de persoane și un număr de telefon de contact.)

ORGANIZATOR:
SC Bonsi Business Group




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu