...

marți, 18 decembrie 2012

Oameni, Locuri și Tradiții


Foto Moeciu, Jud.Brașov


,,Zona Bran, cu cele 13 sate arondate din punct de vedere administrativ celor trei comune Bran, Moeciu şi Fundata este sub aspect etnografic o zonă de interferenţă a valorilor culturii populare din zonele Muscel şi Ţara Bârsei. Ca urmare, aici se întâlnesc valori etno-culturale muscelene, predominante în componentele folclorului muzical şi coregrafic- ca urmare şi în ritualurile sărbătorilor de iarnă –cu elemente ale civilizaţiei urbane din Ţara Bârsei care au stimulat dezvoltarea meşteşugurilor şi industriilor populare. Interferenţele au fost favorizate şi de intense mişcări demografice şi mai ales de permanentele legături economice ale brănenilor cu populaţia din Muscel şi Ţara Bârsei. Din această perspectivă trebuie să privim şi ceremonialul sărbătorilor de iarnă din zona Bran, o componentă a culturii spirituale a poporului român, cu rădăcini incontestabile în spiritualitatea dacică şi creştină.

(...) Satul românesc de astăzi a ajuns să nu mai fie satul tradiţional de altădată, cu obşti săteşti care erau conduse după obiceiul pământului, materializat în datini şi obiceiuri, obligatorii pentru toţi membrii comunităţii şi care reglementau comportamentul acestora în faţa evenimentelor de peste an. Satul românesc de astăzi a devenit o localitate, adică o aglomerare de gospodării care sunt mai mult locuinţe, pe ai cărei locuitori îi interesează prea puţin vecinătăţile, spiţele de neam şi celelalte forme de înrudire care puteau fi întâlnite altădată. Este o aglomerare umană cu o viaţă spirituală destul de săracă. Obiceiurile tradiţionale care au mai supravieţuit în condiţiile lumii de azi sunt doar nişte rămăşiţe pe care etnologii -adevăraţii profesionişti- trebuie să le recupereze şi să le reconstituie aşa cum erau în forma lor arhetipală.

Ceea ce se mai păstrează astăzi sunt informaţii cu privire la desfăşurarea ritualurilor altădată. Iar ceea ce se mai performează este rezultatul unui efort de a salva tradiţia prin punerea în scenă la şcoli, cămine culturale chiar şi cu preţul eludării autenticului.''
Prof. dr. Ioan Praoveanu, cercetator stiintific-etnograf

Impreuna cu Prof.dr. Ioan Praoveanu ne-am propus, sa reconstituim traditiile uitate din zona Bran-Moeciu, sa perpetuam obiceiurile care insa se mai pastreaza si sa le transmitem generatiilor tinere.

Copiii ar trebui să fie familiarizați încă de mici, cu noțiuni legate de obiceiuri și tradiții românești, spiritualitate, port popular, meșteșuguri tradiționale, elemente de arhitectură tradițional românească etc. Aceste noțiuni ar trebui să fie predate în școli, ocrotirea si valorificarea moștenirii culturale constituind în prezent una dintre marile noastre responsabilități.

In acest sens, va invitam sa sarbatoriti Craciunul in zona Moeciu-Bran, alaturi de Bonsi Travel si de dl Praoveanu, care ne va povesti mai multe despre ceremonialul sarbatorilor de iarna asa cum a fost el pastrat in zona Bran, despre colinde si mesajele lor atat religioase cat si folclorice si multe altele..

Un proiect – Romania O Noua Perspectiva
Oameni, Locuri si Traditii
Mai multe informatii gasiti aici:
http://www.bonsiromania.ro/traditii-si-obiceiuri-romanesti-de-craciun-2012.html

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu